Home J Krishnamurti Relatia SinguratateaMeditatia Fragmente Guestbook


Dialog 1


Dialog 2


Dialog 3

Constiinta si Memoria

Krishnamurti: Aceasta fiind ultima discutie, despre ce ati dori sa discutam?

Interlocutor: In ultima noastra discutie am ajuns in punctul in care am vazut ca gandirea si ganditorul sunt una.

Krishnamurti: Ceea ce reprezinta un fapt. In examinarea problemei gandirii in conexiune cu conditionarea si cu procesul dorintei am vazut ca ceea ce numim gandire este actiunea fundalului, a memoriei care reacioneaza la stimuli. Cand ganditorul incearca sa mearga dincolo de gandire pentru a gasi ceva mai mult, ceea ce va gasi va fi iarasi o parte a fundalului pentru ca numai cand examinam si intelegem procesul gandirii, intregul mecanism al mintii, vom putea merge dincolo de gandire. De aceea discutam despre meditatia justa, care se naste cand mintea devine linistita si ganditorul este absent.

Interlocutor: Mi se pare ca imaginatia creatoare nu are nimic de a face cu fundalul.

Krishnamurti: Ce intelegi prin imaginatia creatoare? Este imaginatia vreodata creatoare?

Interlocutor: Imaginatia creatoare este atunci cand mintea merge dincolo de conditionarea memoriei si devine constienta de ceva ce nu a mai fost vreodata inainte. Actiunea unei minti care creaza o capodopera in pictura, in muzica sau in alt domeniu, nu are nimic de a face cu memoria.

Krishnamurti: Pictura nu are nimic de a face cu ceea ce este artistul in el insusi.

Interlocutor: Spuneti ca atunci cand mintea devine tacuta, ganditorul se dizolva, dar ceea ce nu este clar este daca aceasta tacere a mintii trebuie realizata constient sau inconstient.

Krishnamurti: Sa vedem daca putem sa abordam problema constientei in mod diferit decat am abordat-o pana acum si poate vom fi capabili sa intelegem ceea ce este creativitatea, si deasemenea sa aflam daca tacerea mintii este o actiune constienta. Insa daca vom investiga constienta nu o vom putea privi doar dintr-un punct de vedere verbal, ceea ce ar inseamna sa studiem ceea ce au spus filozofii si altii despre ea. Trebuie sa o examinam ca fiind o experienta directa.

Deci, ce intelegem prin constienta? Sa pornim incet si sa inaintam cu totii impreuna, mai degraba decat sa sarim inainte in mod individual. Multi dintre noi iau de bun faptul ca suntem constienti; dar cand suntem constienti de ceva? Cand esti tu de fapt constient de mine si eu de tine?

Interlocutor: Cand cealalta persoana se afla in actiune.

Interlocutor: Cand gandim.

Interlocutor: Cand exista un stimul.

Krishnamurti: Desigur, esti constient de ceva doar cand exista un contact cu el si mintea experimenteaza o reactie, adica atunci cand exista un raspuns al simturilor la un anumit nivel. Devin constient de persoana care sta langa mine daca se sprijina pe mine, daca are un anumit parfum, daca casca sau ma deranjeaza in vreun fel. Orice forma de tulburare, placuta sau neplacuta, care provoaca o reactie, desigur concentreaza atentia cuiva. Te comporti frumos sau altfel si exista un raspuns fizic, senzorial: ma atragi sau ma respingi. Aceasta este reactia la nivel fizic. Dar asta este tot ce inseamna sa fi constient? La ce nivele mai actioneaza constienta?

Interlocutor: Suntem deasemenea constienti mental.

Krishnamurti: Daca ma insulti sau ma flatezi, imi amintesc. Este aceasta amintire parte a constientei?

Interlocutor: Nu neaparat.

Krishnamurti: De ce nu? Nu este amintirea constienta sau inconstienta rezidul unei reactii fata de un stimul, placut sau neplacut? Rezidul raspunde la randul lui la un nou stimul; si nu este tot acest proces parte a constientei? Acesta este un subiect foarte dificil, asa ca va rog sa aveti putina rabdare, mai ales expertii, aceia care au studiat subiectul. Desi am discutat acest subiect cu filozofi si alte persoane din intreaga lume, am sa patrund in el impreuna cu voi pentru ca vreau sa il privesc din nou.

Mai intai, exista constienta ca si reactie senzoriala: perceptie, contact, senzatie si dorinta. Apoi intervine intreg procesul memoriei, in acelasi timp constienta si inconstienta, memoria fiind experienta, din care are loc actiunea. Nu trebuie sa imi amintesc de fiecare data numele strazii pe care locuiesc. Cunsoasterea acestui lucru este acolo, ca si cunoasterea ca focul arde, si merg acasa in mod instictiv si deasemenea constient. Exista deasemenea amintirile mostenite care reactionand la prezent produc noi experiente si acele actiuni sunt psihologice. Ai mostenit anumite memorii rasiale de care mintea constienta nu isi da seama si care raspund la stimulii prezenti, creand astfel experienta. De exemplu, poti avea prejudecati inconstiente impotriva hindusilor sau a indienilor, mostenite sau acumulate din influentele mediului tau inconjurator. Cand ma intalnesti, prejudecata ta inconstenta functioneaza si ma dai la o parte. Nu este aceasta respingere raspunsul inconstientului? Nu am citit carti despre acest subiect si folosesc cuvinte si fraze obisnuite si nu un jargon specializat de termeni tehnici.

Deci exista constienta la nivel senzorial si la nivelul memoriei. Memoria este in acelasi timp constienta si inconstienta, ascunsa si deasemenea vizibila. Constienta la nivel senzorial o putem intelege destul de usor dar nivelul memoriei constiente si inconstiente este mult mai complicat si dificil de inteles si trebuie sa fie experimentat in mod direct si nu doar citit despre acest lucru.

As vrea sa stiu daca memoria, atat cea vizibila cat si cea ascunsa, sunt doua procese separate, doua stari diferite. Am spus ca exista mintea constienta si deasemenea nivelele mai adanci ale inconstientuli. Dar exista o asemenea diviziune, marcata clar? Sunt cele doua stari diferite dar interdependente sau sunt unul si acelasi lucru? Desigur, este important de aflat. Constiinta care este ascunsa raspunde intodeauna la stimuli, nu-i asa? Nivelul constient al mintii este cumva identic cu ceea ce este ascuns sau este ceva diferit?

Interlocutor: Ce este stimulul la care reationeaza constiinta ca si memorie?

Krishnamurti: Stimulul sau provocarea este intodeauna noua, altfel nu ar fi o provocare. Cand iti intalnesti sotia cu care ai fost insurat cel putin douazeci de ani, daca ea a devenit doar o obisnuinta pentru tine, nu exista nimic nou in acea relatie, de aceea nu exista nici o provocare. O provocare trebuie sa fie noua, cuvantul inseamna in mod inerent acest lucru, si ne provocam unul cu celalalt chiar acum. Eu spun ceva nou si de aceea te simti putin socat; dar daca te intreb ce spune budismul despre constiinta vei fi ca un tren expres repetand totul fara ezitare. Cand gandirea ta repetitiva se blocheaza brusc, te face sa eziti si acea ezitare este raspunsul la provocare care este mereu noua. Incercam sa aflam daca asa zisa minte constienta, constiinta de veghe, este diferita sau deosebita de constiinta care este ascunsa. Este mintea constienta un proces diferit sau este la fel ca si inconstientul insa la un nivel diferit? Daca sunt deosebite, doua procese diferite, atunci cu siguranta trebuie tratate ca atare; dar daca sunt identice, nu este gresit sa le denumim constient si inconstient? Ce intelegem prin mintea constienta si cea inconstienta? Mintea constienta se opreste intr-un anumit punct si de acolo continua inconstientul? Exista o limita, o granita de unde incepe inconstientul? Este constiinta de veghe instrumentul care percepe noua provocare in timp ce inconstientul, care este raspunsul la trecut, ofera intelesul actiunii? Cu alte cuvinte, este mintea constienta capabila sa vada noul in timp ce inconstientul nu este prezent? Deci de fiecare data cand mintea constienta intalneste noul, inconstientul il traduce in termeni de trecut? Ne intrebam, nu spunem ca este asa sau nu.

Inlerlocutor: Cred ca ne indepartam de subiect.

Krishnamurti: Ne preocupam de problema memoriei. Nu este constiinta de veghe mecanismul care percepe noul, in timp ce inconstientul este procesul care traduce noul in termenii trecutului? Daca m-ai bate, care este reactia mea cand te voi intalni data viitoare? Noul stimul este vederea ta iar memoria acelei batai iese imediat la suprafata. Daca bataia s-a intamplat ieri si este inca proaspata in mintea mea sau este una care mi-a fost inoculata timp de secole, procesul este acelasi. Psihologii spun ca exista o bariera intre constient si inconstient si ca atunci cand indepartezi bariera mintea este integrata. Dar inainte de a incerca sa indepartezi bariera nu ar trebui sa vedem daca exista o diferenta intre constient si inconstient?

Interlocutor: In esenta nu exista nici o diferenta intre costient si inconstient.

Krishnamurti: Discutam ca sa aflam daca este posibila actiunea fara dezintegrare, fara conflict, deoarece orice am intreprinde in prezent, facem o problema din aceasta. Gandim ceva si facem altceva. Ai remarcat in tine conflictul intre ceea ce vrei sa faci si ceea ce faci de fapt? Ai vrea sa te lasi de fumat, de exemplu, si totusi continui sa fumezi. Este fumatul un act constient si dorinta de a nu fuma un act inconstient? Este nivelul superior al mintii cel care savureaza fumatul si spuneda in timp ce nivelul de jos nu agreaza fumatul si spune nu?

Interlocutor: Nu cred ca nivelul superior si cel inferior al mintii au vreo legatura cu fumatul.

Krishnamurti: Nu este constiinta un proces total? Sa ne apropiem altfel de subiect.

Ce intelegem prin experienta, nu numai la nivel senzorial, ci deasemenea la nivelele mai adanci? Te intalnesc pe tine, imi spui ceva placut sau neplacut, si apoi ma duc sa ii spun sotiei despre asta. Am avut o experienta. Exista experienta vederii apusului de soare, pastrarea acelei experiente in memorie si pe urma privirea in trecut si rezistenta fata de prezent. Desigur, experienta este provocare si raspuns la toate nivelele, este un proces total. Fara raspuns la provocare nu poate exista nici o experienta.

Acum, ce intelegem prin raspuns? Cand ma provoci, raspund si vreau sa inteleg procesul acelui raspuns. Ce este ceea ce raspunde? Spunem ca este memorie, fie de la nivelul superior sau de la nivelele mai adanci. Ce intelegem prin memorie? Care este mecanismul, procesul raspunsului? Cand spun ca am avut o experienta? O spun chiar in momentul experientei? Desigur ca nu. Spun ca am avut o experienta doar cand experienta s-a terminat. Deci ce se intampla cand experienta s-a terminat, ce intra in actiune? In momentul exact al experientei, nu exista constiinta lui eu, nu exista un eu care are o experienta. E evident. Nu este inregistrarea experientei un proces de denumire? Procesul selectiv, discriminativ, de simbolizare si de denumire este in esenta anterior afirmatiei Am avut o experienta si acest proces este memoria. Fara cuvantul-imagine, fara denumire, nu ar exista memorie. Astfel, denumirea este raspunsul trecutului fata de nou. Daca ai un accident , memoria lui ramane la un nivel adanc si daca vezi un accident douazeci de ani mai tarziu, in mod instinctiv memoria vechiului accident este reinviata. Nu este memoria un proces de discernamant, de rationalizare, de denumire si de inregistrare? Nu este memoria cuvantul folosit ca o emblema, ca un simbol, ca o pecete? Acesta este un lucru extrem de dificil si subtil de patruns.

Interlocutor: Daca ai o coliziune severa, s-ar putea sa nu iti mai amintesti deloc accidentul.

Krishnamurti: Luati hipnoza de exemplu. Daca sunt hipnotizat si daca mi se spun anumite lucruri, cuvintele creaza senzatii corespunzatoare, neurologice si in acelasi timp fiziologice, si cand imi revin din hipnoza acele senzatii pot continua.

Interlocutor: Dar visele?

Krishnamurti: Visul este un simbol, nu-i asa? Dar ca sa revenim la ceea ce discutam, din moment ce apare sentimentul, denumesti acel sentiment furie, ura sau cum vrei. Sentimentul si denumirea lui sunt simultane.

Interlocutor: Sentimentul se misca mult mai repede decat denumirea.

Krishnamurti: Nu sunt simultane? Cineva te insulta, apare un sentiment si imediat acel sentiment il denumesti furie. Il denumesti pentru ca sa-i spui sotiei ca ai fost furios sau pentru ca vrei sa privesti mai tarziu acel sentiment. Denumirea este un proces de comunicare sau de fixare.

Interlocutor: Dar sentimentul este cu toate acestea independent de numele pe care il atribuim.

Krishnamurti: Iata un experiment interesant. Esti grosolan cu mine, ma faci magar, si apare sentimentul pe care il numesc furie. Este sentimentul independent de cuvant? Ca sa aflu trebuie sa existe un spatiu, un interval intre sentiment si denumire.

Interlocutor: Sa luam cazul unui bebelus. Nu isi aminteste chiar daca nu are cuvinte cu care sa isi denumeasca sentimentele?

Krishnamurti: Sigur ca isi aminteste. Amintirea este o imagine, un simbol, care poate fi sau nu exprimata in cuvinte. Dar va rog, nu aduceti in discutie bebelusii, sa discutam despre adulti.

Interlocutor: Daca mi-e sete si exista apa, beau. Sentimentul de sete este stins si nu a avut loc nici o denumire.

Interlocutor: In momentul in care iti este sete, te gandesti la apa care iti stinge setea. Nu este aceasta o denumire?

Krishnamurti: Cum devi constient ca iti este sete?

Interlocutor: Gatul mi se usuca si apare un sentiment de discomfort.

Interlocutor: Si imediat il numesti sete.

Krishnamurti: Odata cu sentimentul de disconfort apare functionarea memoriei, nu-i asa? Memoria deja lucreaza. Daca mentionez cuvantul Dumnezeu sau comunist, cuvantul aduce un anumit raspuns. Daca nu ar fi existat cuvantul nu ar fi nici un raspuns. Luati cuvantul simplu Dumnezeu. Ati auzit acest cuvant atat de mult incat va creaza un raspuns neurologic, iti da o anumita stimulare. Este sentimentul independent de gandire? Diversele cuvinte nu sunt asociate cu diverse sentimente si nu reprezinta ele anumite valori mostenite sau dobandite prin care esti conditionat?

Problema este aceasta. Am un sentiment pe care il numesc furie si vreau sa vad daca sentimentul este accentuat sau distrus de catre cuvant. Daca nu denumesc sentimentul, nu ar putea sa dispara? Cum facem ca sa scapam de sentimentul pe care il numim furie? Ce facem de fapt? Avem idealul non-furiei si incercam sa ne conformam fata de el prin a rezista furiei. Dar nu este opusul doar o proiectie a starii noastre actuale? Desigur, idealul nonviolentei nu este diferit de violenta; este doar o extensie a violentei, sub un nume diferit. Idealul este la fel cu actualul, imbracat doar cu cu o alta haina.

Daca nu ii rezist sau nu o condamn, cum voi scapa de sentimentul numit furie? Vreau sa fiu complet eliberat de el. Cum o voi face? Gasind un substitut pantru furie, cum ar fi guma de mestecat sau tigara? Dar vreau sa fiu complet liber de furie, nu doar sa o suprim sau sa-i gasesc un substitut. Ce voi face?

Interlocutor: Nu ma voi gandi la ea.

Krishnamurti: Cum sa nu ma gandesc la ea. Este acolo.

Interlocutor: Privind in fundal si gasind cauza furiei.

Krishnamurti: Imi vorbiti in mod teoretic. Ai teoriile tale favorite, crezi intr-un lucru sau altul si stiu foarte bine de ce te agati de acea credinta: iti raspunde la toate intrebarile si iti satisface dorinta de a te simti in siguranta. Dar nu esti eliberat de furie.

Sa presupunem ca ma simt confortabil intro credinta si cand imi spui ca eu caut doar confortul, devin furios. Vreau sa fiu eliberat de furie, nu temporar ci permanent. Deci ce voi face? Evident, trebuie sa ma eliberez de credinta. Cum ma voi elibera de credinta? Tu spui Nu cauta confortul care este acelasi lucru . Deci am translatat furia in credinta care se bazeaza pe dorinta de confort. Si cum voi fi liber de dorinta pentru confort, care este la fel cu a fi liber de furie? Cum voi fi eliberat de dorul dupa satisfactie, care da nastere la credinta, furie si tot restul? Ma va elibera timpul? Evident ca nu. Nici disciplina nu ma va elibera. Deci ce voi face? Ti-ai pus vreodata intrebarea asta?

Interlocutor: Trebuie sa devi insensibil.

Krishnamurti: Poate ca dumeata esti deja insensibil. (Rasete). Cum te vei elibera de dorinta de confort? Ce vei face? Ce se intampla cu tine cand iti pun aceasta intrebare? Care este starea mintii tale?

Interlocutor: Este o stare de aprofundare si de constiinta largita.

Krishnamurti: Nu te privesti pe tine in functiune.

Interlocutor: Esti constient de linstea mintii.

Krishnamurti: Nu experimentezi acest lucru pentru tine insuti.

Interlocutor: Cauti un raspuns.

Krishnamurti: Care este starea mintii tale cand cauti un raspuns?

Interlocutor: Exista doar acea cautare a unui raspuns.

Krishnamurti: Pot sa iti descriu propria ta stare a mintii? Majoritatea dintre noi nu stim nimic despre noi insine. Vrei sa fi liber de furie din motive morale sau etice si te inabusi, te disciplinezi; dar nu exista nici o liberate in acel proces si deci incerci sa afli cauza furiei. Din nou este aceiasi problema - nu esti liber, te-ai deplasat doar intr-un cerc. Ai cautat un raspuns in toate directiile si nu l-ai putut gasi. Ce se intampla cu mintea ta cand cauta un raspuns, o concluzie, o metoda de a trata furia, astfel ca sa fi eliberat de ea? Evident, cand mintea ta cauta un raspuns, o concluzie, nu inseamna a privi problema furiei; si raspunsul pe care il cauti se afla fie in depozitul memoriei, care este rezidul trecutului, fie intr-un ideal viitor care este bazat in mod inerent pe memorie. Deci nu privesti problema; incerci sa acoperi problema cu o conclzie din trecut au din viitor. Aceasta este ceea ce se petrece de fapt. Cauti un cuvant, o imagine, un simbol pe care sa il folosesti ca sa acoperi problema si astfel sa fi satisfacut. Cu alte cuvinte, mintea cauta un raspuns in inregistrarile memoriei; deci mintea, care este ea insasi rezultatul inregistrarilor, nu intalneste deloc problema. Cauta sa translateze noul in ceva vechi; dar cum noul nu poate fi cuprins in ceea ce este vechi, mintea este tulburata. Daca noul ar putea fi potrivit in ceva vechi, problema ar fi absorbita; dar problema refuza sa fie absorbita; este inca acolo si mintea negasind nici nici un raspuns este agitata, ratacita, astfel isi spune La revedere, am fost pusa la colt. Nu este asta ceea ce se intampla de fapt? Mintea cauta o cale de iesire din problema furiei? Problema este noua, nu este niciodata o problema veche. Furia este veche doar cand ii dai un nume, dar sentimentul in sine este intodeauna nou. Cand exista sentimentul numit furie si mintea, care este rezultatul trecutului, incearca sa o inteleaga, sa o absoarba, sa o suprime sau sa o disciplineze, ce se intampla? Vechiul incearca sa infranga noul, astfel mintea este incapabila sa priveasca noul. Mintea este intregul proces al trecutului; este intemeiata pe trecut astfel ca nu poate gasi un raspuns. Cautarea unui raspuns, a unei concluzii, poate fi doar o cautare printre inregistrarile memoriei. Daca este inteligenta, mintea spune, Nu voi mai cauta o concluzie, un raspuns, care inseamna doar a incerca sa tratezi problema prin memorie. Si atunci care este relatia mintii cu problema, a observatorului cu lucrul observat? Pana acum actiunea mintii asupra problemei s-a bazat pe o idee despre cum sa tratezi problema, ce sa faci cu ea, cum sa o infrangi si asa mai departe. Acest cum insemna a cauta printre inregstrari dar inregistrarile au fost inchise. Cum se aproprie acum mintea de problema ? Cum priveste acum mintea aceasta problema a furiei? Cand inregistrarile au fost inchise, cand mintea inceteaza sa caute un raspuns, o solutie, o concluzie; cand denumirea sau intitularea au luat sfarsit, care este atunci starea mintii si care este relatia ei cu sentimentul care a fost denumit furie? Este acest sentiment diferit de minte? Daca acel sentiment nu este denumit, nu este el doar o stare agitata a mintii? Si cand nu se denumeste un sentiment , ce se intampla? Cand denumirea sau intitularea s-a oprit, care este starea mintii? Evident, este o minte proaspata. Nu mai este o minte veche, care cauta in inregistrari; este o minte proaspata si deci este capabila sa intalneasca in mod direct problema proaspata. Ce inseamna asta? Inseamna ca atat timp cat traducem un sentiment in termenii trecutului, il intarim si il perpetuam. Si daca nu denumuim sentimentul, el se vestejeste, nu are vitalitate.

Intodeauna exista doar o singura problema, care este incapacitatea noastra de a intalni noul ca nou. Singura actiune adevarata este actiunea fara nici o idee pentru ca ideea este intodeauna veche si de aceea constiinta devine un proces al trecutului care este un proces de distragere, de excludere. Integrare nu exista decat in prezent. Integrarea nu este un proces pozitiv. Orice proces pozitiv imlica imitare - a avea o imagine si apoi a o copia. Integrarea ia fiinta cand intelegem intregul proces al dezintegrarii. Care sunt factorii care aduc dezintegrare? Sunt multi: imitarea, copierea, confortul, si asa mai departe. Un alt factor este efortul. Efortul de a fi mai mult sau mai putin este posesiv si de aceea un factor de dezintegrare. Atunci cand vedem si incepem sa intelegem acesti factori de dezintegrare, exista posibilitatea integrari, nu doar la un nivel sau doua ale constiintei, ci ca un proces total. De aceea trebuie inteles intregul mecanism al constiintei care inainte de toate este meditatie.

Daca ati urmarit intr-adevar ceea ce am explicat privitor la furie si dezintegrare, vei vedea ca intreaga intelegere de sine nu este un proces al observatorului observand observatul sau al analizatorului analizand analizatul ci un proces in care in care analizatorul nu mai este, pentru ca gaditorul este gandirea. Atunci cand exista aceasta integrare intre ganditor si gandire atunci vei vedea ca gandirea ia sfarsit. Sfarsitul gandirii este sfarsitul vechiului, astfel mintea este libera sa inalneasca noul; si cand mintea este capabila sa intalneasca noul ca nou, atunci nu mai exista nici o problema a continuitatii. Cand cari pentru maine problema de astazi, mintea ta nu este noua. A intelege intregul proces al dezintegrarii inseamna a te cunoaste pe tine insuti. Cunoasterea de sine este inceputul intelepciunii si autocunoasterea poate fi gasita doar in relatie.

19 ianuarie 1950, Colombo, Sri Lanka

Inceput pagina