Krishnamurti: Daca imi permiteti, am sa recapitulez pe scurt ceea ce am discutat ultima data cand ne-am intalnit. Am analizat cum se poate gasi solutia oricarei probleme si am spus ca apropierea de problema conteaza mai mult decat solutia; pentru ca daca am sti cum sa abordam sau sa intelegem o problema, problema inceteaza. Pentru ca noi nu intelegem cum sa ne apropiem de problema, ea devine enorm de importanta. Apropierea corecta este de cea mai mare importanta, de aceea trebuie sa aflam ce ne face sa fim confuzi si ne devieaza de la apropierea corecta; si am spus ca urmarirea unui ideal, unui opus, nu este o apropiere corecta pentru ca idealul este intodeauna o fictiune, in timp ce problema este actuala. Deci pentru a intelege actualul, idealul nu doar ca este inutil ci un obstacol clar, pentru ca idealul ne face sa scapam de actual.

In mod similar am vazut ca disciplina, care implica suprimare, substituire si sublimare nu ne ajuta sa ne apropiem corect de problema pentru in disciplina cream rezistenta fara intelegere. Atata timp cat mintea nu face decat sa reziste, sa evite, sa inlocuiasca sau sa gaseasca un substitut pentru problema, aceasta continua. Deci disciplina nu este o apropiere corecta.

Am mai spus de asemenea ca a anliza problema fara a-l intelege pe cel care analizeaza esta doar o intelctie si deci nu aduce intelegerea corecta; si daca pierdem un singur pas sau daca luam o directie gresita in analiza, intregul proces se prabuseste.

Ce se intampla cu mintea cand vede ca aceste trei apropieri de problema (prin ideal, prin discplina si prin analiza) sunt vazute ca fiind false si date la o parte? Ramanem numai cu problema; si atunci cand nu mai exista distragere suntem in pozitia de a privi problema. Problema este numai verbala sau este actuala? Domnilor, nu va uitati perplex. Daca nu este clar, sa mai privim o data si sa discutam.

Am investigat de asemenea procesul de denumire, de etichetare, de a da un nume unui sentiment si am intrebat daca sentimentul este independent de cuvant. De ce denumim un lucru sau un sentiment? Denumim fie pentru a comunica sau pentru a intari un anumit sentiment; prin denumirea unui lucru credem ca l-am inteles si deci il putem da de-o parte. Numind o persoana hindus, musulman sau neamt credem ca am inteles acea persoana; dar cand o examinam aflam ca acest lucru este intr-adevar o slabiciune a mintii. Folosind o eticheta de masa nu mai trebuie sa privesti particularul.

Inainte de a merge mai departe, nu ar trebui sa intelegem foarte clar acest proces de a denumi, de a eticheta si inregistra - nu este acesta intregul proces al constientei? Intelegem cum folosim un termen pentru a comunica. Este destul de simplu. Dar numim lucrurile si pentru a le ignora, nu-i asa? Este cu mult mai usor sa dai cuiva un nume si sa-l alungi decat sa continui sa il observi. Clasificand o problema credem ca am inteles-o.
Acum, de ce denumim un sentiment? Cand avem un sentiment, o reactie, o senzatie, de ce o denumim?

Interlocutor: Pentru a-l distinge de alte sentimente.

Krishnamurti: Il denumim pentru a-l diferentia de altele; dar mai este si un alt motiv?

Interlocutor: Este automatism.

Krishnamurti: Nu are nici un sens sa se afirme ca denumirea este automata si sa ne oprim aici. Desigur, denumim un sentiment si il punem in reteaua memoriei fie pentru a-l mentine sau pentru a-l examina, sau pentru a nu-l lua in seama.

Interlocutor: Facem acest lucru cu fiecare sentiment?

Krishnamurti: Facem altfel? Aceasta este o intrebare foarte importanta pentru ca ea contine cheia dizolvarii reactiilor noastre antisociale si veti vedea cat de repede putem scapa de ele. De ce denumim un sentiment? Un anumit sentiment, un raspuns se naste in noi si ii dam un nume. Il numim gelozie. De ce? Daca nu denumim acel sentiment , ce se intampla cu el?

Interlocutor: Nu vom putea recunoaste un anumit sentiment atunci cand revine.

Krishnamurti: Uite. In noi se naste un sentiment pe care il numim manie. De ce il denumim? Dupa cum am spus denumim un sentiment pentru a comunica; acesta este un motiv. Apoi denumim un sentiment fie pentru a-l mentine sau pentru a-l clasifica si a nu-l lua in seama, nu-i asa? Acum, sentimentul este actualul, este traire, nou; dar din moment ce il denumim, il absorbim in vechi, in memorie. Inainte de toate, denumirea este o functie a memoriei. Sentimentul nu este niciodata vechi, este intodeauna real, vital; dar prin denumirea lui l-am pus in reteaua memoriei, prin urmare facandu-l parte a vechiului. Asta facem de fapt tot timpul. De ce? Pentru ca nu vrem sa traim din moment in moment cu ceva ce este vital, dinamic; este prea dificil, de aceea reducem sentimentul la o memorare, numindu-l.

Interlocutor: Cum se face ca desi ma enervez destul de des, imi amintesc doar cateva secvente si le uit pe celelalte?

Krishnamurti: Nu ma intreba pe mine ca sa iti explic; observa-te numai in actiune. Cand esti nervos, cand esti avid, cand esti violent, ce se intampla? Priveste procesul actual, vezi ceea ce faci. Sentimentul si denumirea vin impreuna; ele sunt aproape simultane, nu-i asa? Acum, de ce dai un nume unui sentiment?

Interlocutor: Ca sa il absorb in cunoscut.

Krishnamurti: Nu-mi da un raspuns, afla de ce o faci.

Interlocutor: Daca apare un sentiment doar o data si nu se repeta, evident ca nu i se poate da un nume.

Krishnamurti: Esti suparat pe seful tau, pe sotia ta, pe fiul tau; iese la suprafata un anumit sentiment si il denumesti nervozitate. De ce?

Interlocutor: Pentru ca este mult mai convenabil sa ai de a face cu simboluri decat cu subtilitati emotionale.

Krishnamurti: Cu alte cuvinte, este mai usor sa traiesti cu un simbol, cu un cuvant decat cu un sentiment actual.

Interlocutor: Numai atunci cand nervozitatea a luat sfarsit ii dam un nume.

Krishnamurti: Nu are importanta cand dam un nume unui sentiment. Incercam sa aflam de ce ii dam un nume.

Interlocutor: Pentru ca este convenabil.

Krishnamurti: Un om care incearca sa inteleaga o problema nu este preocupat cu convenienta.

Interlocutor: Cand un copil se enerveaza nu exista nici o denumire; el este simplu un copil.

Krishnamurti: E dificil sa discuti despre copii; din momentul in care introduci un copil, nu mai privesti actualul, care este propriul tau proces. Deci sa discutam despre oameni maturi, sa ne observam pe noi. De ce dai un nume unui sentiment? Probabil ca iti pui intrebarea asta pentru prima oara; de aceea evita putin, nu sari sa cauti un raspuns. Sa ne apropiem putin de casa. De ce iti spui ca esti un indian, un hindus?

Interlocutor: Pentru a-mi asigura anumite avantaje financiare.

Krishnamurti: Si pentru ca sa te deosebesti de ceilalti, ceea ce reprezinta o forma de exclusivitate. Un alt motiv este insinctul social si mai exista de asemenea forta traditiei: te autointitulezi hindus sau musulman pentru ca ai fost determinat sa o faci. Domnilor, niciodata nu v-ati asezat si sa va ganditi despre asta, niciodata nu ati privit problema. Ati acceptat eticheta asa cum acceptati atat de multe lucruri iar eticheta este parte a intregului proces al societatii. Etichetam persoane, ii denumim japonezi sau cum vreti pentru ca este cu mult mai simplu sa distrugi o eticheta decat sa ucizi o fiinta umana. Sa arunci o bomba asupra colectivitatii japoneze este mai usor decat sa ucizi o persoana japoneza pe care o cunosti.

Interlocutor: Fara ca sa spun mai intai ca ceea ce simt este manie, cum pot sa judec daca sentimentul este corect sau gresit?

Krishnamurti: Nu privesti sentimentul sau persoana; judeci doar prin etichete si crezi ca ai rezolvat problema.

Interlocutor: Numele simplifica lucrurile.

Krishnamurti: Simplifici o problema numind-o si abandonand-o? Denumind un motor de masina prin numele lui particular de marca, ii intelegi mecanismul? Ca sa il intelegi trebuie sa il studiezi.

Interlocutor: A intelege ceva inseamna a-l intelege complet, nu-i asa?

Krishnamurti: Desigur, acesta este un fapt simplu. Te cunosc eu pe tine atunci cand eticheta a devenit mai imortanta pentru mine decat esti tu?

Interlocutor: A te eticheta indian este cu totul diferit de faptul de a fi indian.

Krishnamurti: Discutam de ce etichetam totul, nu semnificatia diverselor etichete.

Interlocutor: Trebuie sa am un nume daca vreau sa primesc scrisori.

Krishnamurti: Evident. Discutam insa procesul psihologic de etichetare.

Interlocutor: Etichetam lucrurile datorita dorintei noastre de securitate?

Krishnamurti: Desigur. Cand te etichetezi, cauti securitate.

Interlocutor: Ma indoiesc foarte mult de asta.

Krishnamurti: Dute in Pakistan, spune ca esti hindus si vezi ce se intampla.

Interlocutor: Eu nu ma denumesc hindus dar sunt etichetat asa de altii.

Krishnamurti: Cand ne etichetam ca indeni, ca hindusi, ca apartinand unei anumite caste sau tara, o facem nu doar in mod psihologic ci de asemenea in mod fizic, ceea ce este la fel de distructiv. De ce o facem? Desigur, dorinta de securitate ne face sa ne denumim printr-un nume particular si de aici incep toate necazurile. Evident ca trebuie sa avem un nume pentru ca sa primim scrisori si asa mai departe, de ce nu putem trai in mod anonim?

Interlocutor: Nu putem infrunta anonimatul.

Krishnamurti: Incercam sa aflam de ce denumim un sentiment. Etichetand sentimentul pe care il numim manie, am rezolvat problema maniei? Nu cumva denumirea, etichetarea este o cale de a continua acel sentiment? Observati doar implicatiile acestui lucru, cat de artificial ne-am construit existenta noastra prin trairea cu cuvinte si nu cu sentimente.

Ce se intampla cu un sentiment daca nu il denumim? Dar a nu denumi un sentiment este o arta dificila pentru ca intai trebuie sa intelegem de ce denumim si sa vedem falsitatea denumirii.

Interlocutor: De ce nu vad falsitatea denumirii?

Krishnamurti: Probabil din cauza ca este pentru prima data cand te-ai intrebat de ce denumesti un sentiment; dar acum esti in masura sa aflii daca denumirea este cea care produce si perpetueaza sentimentul sau sentimentul exista independent de termen. Daca nu denumesti sentimentul, ce se intampla? Sa presupnem ca cineva te insulta si tu reactionezi, are loc un raspuns, un anumit sentiment; daca nu ii dai un nume, care este starea acelui sentiment?

Interlocutor: Sentimentul nu mai este, inceteaza sa existe.

Krishnamurti: Este aceasta o experienta sau o presupunere? Inainte sa raspunzi, te rog sa aflii daca ceea ce vrei sa spui este o supozitie sau este expresia experientei autentice.

Interlocutor: Cred ca foarte putini dintre noi au avut o experienta directa in aceasta problema.

Krishnamurti: Sa examinam mai departe. Ca sa descoperi ce se intampla cu un sentiment cand nu este denumit, trebuie sa aflam daca sentimentul exista datorita cuvantului sau independent de cuvant. Daca nu ma numesti, nu ma etichetezi, care este rasounsul tau fata de mine? Daca nu am nici un nume, nici o casta sau rasa, cum ma vei privi? Vei foarte perplex, nu-i asa? Vei zice : Cine e asta? Despre ce vorbeste? Si vei fi curios sa aflii.

Interlocutor: Dar noi suntem indiferenti.

Krishnamurti: Daca esti indiferent nu exista nici o problema.

Interlocutor: A fi fara nume este un fel de identificare.

Krishnamurti: Daca intalnesti pe cineva care, ca raspuns la intrebare ta, spune ca nu are nici un nume, il vei considera dezechilibrat, nu-i asa? Etichetam totul pentru ca nu suportam sa fim nesiguri si sa traim intr-o stare de alerta constanta.

Sa presupunem ca ai un sentiment pe care nu il numesti; ce se intampla cu acel sentiment? Ca sa aflii trebuie sa vezi daca sentimentul este independent de cuvant. Sa luam un exemplu, este Dumnezeu independent de cuvantul Dumnezeu? Este realitatea independenta de cuvant? Ca sa investighezi acest lucru trebuie sa observi cum reactionezi fata de cuvant. Cuvantul Dumnezeu te afecteaza din punct de vedere nervos, produce in tine un raspuns nervos. Deci cuvantul are un anumit inteles pentru tine; dar ca sa afli daca exista o realitate idependenta de cuvant, raspunsul tau nervos fata de cuvant trebuie sa ia sfarsit. Domnilor, acest lucru este foarte important. Cuvintele au dobandit o semnificatie extraordinara in viata noastra incat au devenit mai importante decat actualul. A pune deoparte cuvantul si a privi actualul este extrem de dificil. Denumirile ca guvernator, vames, minister, au devenit enorm de importante pentru noi dar in spatele etichetei este un om; si pentru a cunoaste omul trebuie sa pui de-o parte eticheta si sa privesti omul. In mod similar, este foarte important sa aflii daca sentimentul este independent de cuvant.

Interlocutor: Ce intelegeti prin independent ?

Krishnamurti: Este sentimentul separat de cuvant sau cuvantul creaza sentimentul? Ceea ce facem acum este sa examinam procesul propriei noastre gandiri. Am fost atat de mult timp inconstienti despre toate astea si acum le aducem in constient ca sa ne putem uita la ele. Este o sarcina foarte dificila dar nu este doar o gimnastica intelectuala. Este ca si cum ai trezi un om care dormea de multa vreme si de aceea va rasculati impotriva acestor lucruri.

Trebuie sa aflam daca cuvantul trezeste sentimentul sau daca sentimentul si cuvantul sunt simultane. Daca am sentimentul pe care il denumesc gelozie, este acel termen responsabil de sentiment sau sentimentul exista in mod independent de cuvant? Dumnezeu exista independent de cuvant?

Interlocutor: Da!

Krishnamurti: Cat de repede spui da!

Interlocutor: Pentru mine Dumnezeu nu este independent de cuvant.

Krishnamurti: De aceea cuvantul este cu mult mai important pentru tine decat Dumnezeu, cuvantul a devenit mult mai important decat realiatea. Aceasta este o problema subtila si trebuie sa avem putina rabdare pentru a o gandi.
Acum, daca sentimentul este independent de termen atunci care este insemnatatea termenului?

Interlocutor: Denumim un sentiment doar din comoditate.

Krishnamurti: Da?

Interlocutor: Da.

Krishnamurti: Incercam sa aflam ce se intampla cu un sentiment daca nu il denumesti. Denumirea intretine sentimentul? Daca nu il denumesti, poate ca sentimentul dispare, furia, si tot restul; trebuie sa aflam daca cuvantul a devanit mult mai important decat sentimentul - ceea ce inseamna ca trebuie sa vedem cum opereaza mintea noastra. Pentru majoritatea dintre noi cuvantul este mult mai important decat sentimentul; si spun ca poate cuvantul incurajeaza sentimentul si prin urmare denumirea este un proces fals. Acum daca vedem acest lucru si nu denumim sentimentul astfel ca doar sentimentul este lasat, atunci ce se intampla cu sentimentul?

Interlocutor: Chiar daca nu denumim sentimentul si suntam constienti numai de el, nu ajungem la acelasi lucru?

Krishnamurti: Ce vrei sa spui prin faptul ca esti constient de un sentiment, de o persoana, de o idee? Sa ne gandim si sa vedem daca a fi constient de un lucru este diferit de a-l eticheta. Ce inseamna asta? Desigur, daca privim simplu, este este foarte usor de aflat. A fi constient de ceva nsemna a-l experimenta. Este provocare si raspuns. Sunt constient de tine cand intrii in centrul atentiei mele. Te vad, te ating, ceea ce inseamna ca te experimentez. Experienta este provocare si raspuns; are loc perceptia, contactul, senzatia si identificarea. Cand te experimentez pe tine, ce se intampla? Precizez ca experienta este fie placuta fie neplacuta ceea ce insemna ca te-am etichetat si am inregistrat experienta in memorie.

Interlocutor: Putem elimina complet cuvintele si sa ramanem constienti.

Krishnamurti: Ajung si la asta. Ceea ce numim experienta este perceptie, senzatie si identificare. Cand avem o experienta o etichetam si o inregistram ca fiind placuta sau dureroasa, adica memorie. Asta facem de fapt tot timpul la ambele nivele, constient si inconstient, fie ca dormim sau ca suntem treji; si acest proces este ceea ce numim constiinta.

Constiinta de sine, Eu-l, ia nastere cand exista conflict in minte intre placut si neplacut. Sigur, Eu-l;, entitatea care este contienta de sine exista doar cand exista frictiune, conflict; si coflictul se naste cand mintea spune : Nu imi place asta dar imi place cealalta; Vreau mai mult din asta si mai putin din aia. Aceasta nu este o supozitie sau o inventie de a mea pe care sa o respingeti daca se intampla sa nu va placa. Puteti aduce diverse cuvinte, diverse subtilitati, dar aceste este actualul proces al constiintei. Problema noastra apare, nu odata cu experianta ci cu etichetarea (catalogarea) si inregistrarea ei. Doar in conflict devenim constienti de noi insine.

Interlocutor: Vad ca conflictul apare cand judecam, cand spunem : Acesta este placut si acela este neplacut; dar in constiinta insasi nu exista conflict?

Krishnamurti: Sigur, cata vrema nu exista alegere, nu exista conflict.

Interlocutor: Dar constiinta este tot aici.

Krishnamurti: Desigur.

Interlocutor: Atunci cum putem opri etichetarea si inregistrarea?

Krishnamurti: Pentru a patrunde in acest lucru trebuie sa intelegem procesul gandirii. Conflictul exista din momentul in care nu intelegem actiunea noastra in relatie, fie in relatia cu sotia sau sotul, cu societatea, cu proprietatea sau cu ideile. Cat timp nu intelegem relatia, conflictul este inevitabil; si pentru a intelege relatia trebuie desigur sa intelegem constienta. Dificultatea noastra apare, dupa cum am spus, doar cand denumim si inregistram, nu cand ne aflam in stare de experimentare.

Interlocutor: Cine este cel care experimenteaza?

Krishnamurti: Cand te afli in starea de experimentare, exista un experimentator diferit de ceea ce se experimenteaza? Evident ca nu. Cand experimentezi de fapt sentimentul pe care il numesti manie, chiar in momentul acelei experiente nu exista un Eu care experimenteaza ceva; exista doar starea de expsrimentare. Problema noastra se naste, nu in starea de experimentare, ci cand iesim din acea stare, adica atunci cand denumim si inregistram experienta, ceea ce reprezinta cultivarea memoriei.

Interlocutor: Daca am trai numai in starea de experimentare, nu ar exista nici o problema?

Krishnamurti: Adevarul este ca exista o problema si ceea ce discutam este cum sa fi liber de acea problema.

Interlocutor: Care este urmatorul pas?

Krishnamurti: Urmatorul pas ar fi, desigur, de a afla de ce denumim, de ce inregistram si de ce acest proces are loc aproape simultan cu experienta. Dar va rog sa va priviti pe voi insiva, priviti-va in actiune; nu asteptai de la mine sa va spun urmatorul pas. Daca asteptati sa va spun care este urmatorul pas, aceste discutii vor fi inutile, cel putin pentru voi. Discutia merita si este edificatoare doar daca este un proces de auto-revelare, adica de a reusi sa te cunosti pe tine si modul cum gandesti. Intai trebuie sa te cunosti pe tine, ceea ce simti, cum gandesti, altfel nu vei avea nici o temelie pentru constructia ta viitoare. Fara sa te cunosti pe tine, nu poate exista deloc nici o constructie. Relatia este auto-revelare si daca vezi foarte clar propriul tau proces de a gandi in relatie, nu vei intreba care este urmatorul pas, pentru ca urmatorul pas este acolo in fata ta.
De ce denumim? De ce inregistram?

Interlocutor: Pot sa risc un raspuns?

Krishnamurti: Nu risca un raspuns ci afla de ce reduci orice experienta la memorie. In afara de memoria lucrurilor tehnice, la care nu ne referim acum, de ce denumim fiecare experienta si o punem in colivia memoriei? Nu exista denumire si inregistrare in starea de experimentare; dar din moment ce experienta inceteaza, o denumim si o inregistram ca si memorie. De ce facem asta?

Interlocutor: Nu putem sa fim mereu in starea de experimentare.

Krishnamurti: Nu poti? Doar daca nu esti mort, experienta are loc intodeauna.

Interlocutor: Insa la nivel inconstient.

Krishnamurti: La amandoua nivele, constient si inconstient. Daca te privesti in actiune, investigarea ta asupra problemei motivului pentru care dai nume si inregistrezi, nu este una pur intelectuala.

Interlocutor: Denumim si inregistram pentru diverse motive, nu doar pentru un singur motiv. Cand ma intalnesti astazi, trebuie sa ma numesti daca vrei ca maine sa ai de a face cu mine.

Krishnamurti: Am trecut prin toate astea. Exista o stare de experimentare in care nu exista experimentator si nici ceea ce se experimenteaza; dar pe masura ce experienta se stinge, incepe denumirea si inregistrarea, din care decurge identificarea, simtul, actiunea mea, placerea mea, si tot restul. De ce se intampla asta? Poate ca se intampla pentru ca starea de experimentare este extrem de dificila, vitala, foarte ascutita si clara si de aceea extenuanta; si cum noi nu vrem sa traim mereu in acea stare, vrem sa iesim din ea. Sau o denumim si o inregistram pentru ca sa ne oferim permanenta. Vedem ca experienta este o stare trecatoare si cultivam memoria pentru ca ne da permanenta, securitate.

Interlocutor: Fara memorie nu voi fi capabil sa experimentez ceva din nou.

Krishnamurti: Ai perfecta dreptate. Va rog sa vedeti importanta a ceea ce spuneti. Ai avut o experienta minunata si ti-o amintesti pentru ca vrei sa o experimentezi din nou. Dar poti sa reinvi memoria acelei experiente si nu experienta insasi? Cand incerci sa repeti o experienta experimentezi doar o memorie nu ceva actual; si pentru a experimenta actualul memoria experientei trebuie sa inceteze.

A experimenta, a denumi si a inregistra, care inseamna cultivarea memoriei, creaza simtul identitatii, Eu-l, si atunci Eu-l cauta permanenta chiar in acel proces. Fara sa denumesti si sa inregistrezi, Eu-l este inexistent. Desigur, cand are loc numai experimentarea, nu exista tu; de aceea penru a-i da permanenta, gandirea cultiva memoria prin denumirea si inregistrarea experientei. Este asa de simplu.

Interlocutor: Daca voi continua dupa moarte si nu sunt distrus, atunci sunt nemuritor.

Krishnamurti: Evident, corpul fizic va ajunge la un sfarsit. Ce este ceea ce continua? Dar nu vreau sa patrund in asta acum pentru ca ne va duce intr-o directie complet diferita.

Am examinat procesul constiintei si modul cum Eu-l ia nastere. Nu cumva orice sentiment de violenta da permanenta Eu-lui? Sigur ca ii da. Va rog sa vedeti importanta acestui lucru. Avem un sentiment violent si prin denumirea si inregistrarea lui, devine memorie; si acea memorie este Eu-l. De aceea a denumi si inregistra sentimentul pe care il numim violenta intareste Eu-l si de aceea nu vrem sa scapam de violenta. Din momentul in care suntem eliberati de sentimentul la care ii spunem violenta, suntem mai imputinati, si nu vrem sa fim asa; din contra, vrem sa fim mai mult, ceea ce implica violenta. Violenta incurajeaza sentimentul permanentei; de aceea in loc sa abordam violenta noastra, introducem idealul nonviolentei, spunand ca ne va ajuta sa scapam de violenta. Dar idealul nu este real; este numai o amanare pentru a infrunta violenta, care inseamna sinele in actiune. De indata ce vedem importanta de a fi liber de violenta, dorim sa fim mai putin decat suntem, ceea ce inseamna ca nu ne pasa daca violenta se risipeste. A vedea adevarul acestui lucru este o mare descoperire. Pentru ca noi nu vrem sa descrestem, lucram pentru idealul nonviolentei si intarim Eu-l prin disciplinarea noastra impotriva violentei. Cata decadere!
Deci este posibil sa nu etichetezi si sa nu inregistrezi? Eu spun ca este posibil doar cand vezi falsitatea permanentei. Memoria nu este permanenta dar iti place sa crezi ca este permanenta si de aceea mereu adaugi ceva in memorie.

Interlocutor: Sunt o persoana foarte patriotica si pentru mine memorarea faptului ca tara mea a fost tratata rau de catre britanici, este un lucru real. Care este diferenta dintre aceasta memorie faptica si tipul de memorie de care vorbiti?

Krishnamurti: Memoria faptica este foarte simpla. Dar de ce suntem patrioti? Ce este nationalismul?

Interlocutor: Memoria faptica difera de la un om la altul.

Krishnamurti: Nu domnule, memoria faptica este mereu aceiasi, desi ceea ce se aminteste poate varia: tehnica de a canta la pian, sau cunoasterea, adunata de generatii, despre cum se construieste un pod, un motor de masina si asa mai departe.

Interlocutor: Dar memoria mea asupra faptului ca britanici au tratat rau India este diferita de memoria mea a unui lucru pur tehnic.

Krishnamurti: Desigur, pentru ca introduci un element total diferit care este raspunsul tau psihologic fata de fapte. Cand te identifici cu India si raspunzi in mod psihologic la anumite fapte pe care ti le amintesti, acel raspuns nu face parte din memoria faptica.

Interlocutor: India nu este un fapt?

Krishnamurti: Ca fiecare natiune, India este o fictiune inventata de catre istorici. Dam o foarte mare importanta acestui cuvant pentru ca suntem atasati de el in mod psihologic. De ce este asa de important pentru noi sa ne identificam cu India? Ne identificam cu tara din spirit de turma; ne da un sentiment de putere. In noi insine suntem nimeni dar identificarea noastra cu India ne face sa ne simtim ca suntem cineva si de aceea reactionam in mod psihologic la anumite fapte. Eu spun ca memoria faptelor exista in mod independent de reactia noastra fata de fapte. Identificarea noastra cu cuvantul India este cea care creeaza problema.

Interlocutor: Este posibil sa ne amintim numai faptele fara sa reactionam fata de ele in mod psihologic?

Krishnamurti: Este posibil doar cand nu investim cuvintele cu o importanta psihologica. Pentrumine India nu inseamna mai mult decat Anglia sau America pentru ca nu ma identific cu nici o tara.

Interlocutor: Atunci de ce esti aici ca sa discuti cu noi?

Krishnamurti: Pentru ca tu si cu mine suntem in conflict si o minte care este in conflict este necreatoare. Domnilor, de ce ati venit sa ma ascultati? Sigur, ca sa aflati daca este posibil pentru o minte umana - nu doar una indiana - sa fie libera de conflict si deci creativa. De aceea discutam impreuna, nu-i asa? Incercam sa aflam daca este posibil pentru mintea umana sa nu denumeasca, sa nu inregistreze, ceea ce inseamna ca doreste sa fie mai putin decat este, dorind sa admita faptul ca este trecatoare. Desi ne place sa gandim ca suntem permanenti, suntem de fapt nepermanenti, si cat timp ne credem permanenti este destinat sa existe tulburarea pe care o numim violenta.

Interlocutor: A admite ca esti nepermanent va crea neliniste in minte.

Krishnamurti: Nepermanenta este un fapt evident, totusi putini dintre voi doriti sa il il admiteti.

Interlocutor: Dar entitatea spirituala din noi este permanenta.

Krishnamurti: Ce intelegi prin entitatea permanenta? Cand spui ca exista o entitate spirituala permanenta , de unde stii?

Interlocutor: De unde stii contrariul?

Krishnamurti: Domnule, acceptam si ne asumam atat de multe lucruri. Cand vorbesti de o entitate spirituala permanenta, vrei sa spui ca este dincolo de timp, nu-i asa? Poti sa te gandesti la ceva ce este dincolo de timp? Este posibil? Sigur, atunci cand te gandesti la ceva ce este dincolo de timp, este propria ta proiectie, care este rezultatul timpului - nu a timplui cronologic, ci a timpului psihologic; de aceea entitatea nu este nici permanenta si nici spirituala.

Discutam cum sa fi total eliberat de violenta. Vedem ca violenta nu este numai antisociala dar creeaza tot felul de mizerii pentru sine si pentru altii, rezultand in cele din urma la razboi si distrugere. Am examinat integ procesul violentei si am vedem acum ca a fi absolut liber de violenta implica diminuarea sinelui. Suntem pregatiti sa fim mai putin decat suntem intr-o lume in care toti striga ca vor sa fie mai mult? Daca vrem sa fim mai putin, problema este foarte simpla. Atunci putem sa fim constienti de sentimentul numit violenta, in mod independent de cuvant, ceea ce inseamna ca nu il vom inregistra; astfel acel sentiment va inceta sa existe. Cand rasare sentimentul numit gelozie, nu vom cauta sa il incurajam sau sa-i rezistam. Exista atunci numai sentimentul fara cuvant, si cand nu denumim un sentiment vom vedea ca el se risipeste. Fiecare raspuns, fiecare sentiment, fie bun sau rau, se risipeste cand nu este etichetat. Evident, denumimd sentimentele noastre ne facem permanenti; si ne putem face permanenti fie in mod pozitiv fie in mod negativ. Ceea ce numim rau este negativ, si ceea ce denumim bun este pozitiv, si fiecare este numai incurajarea noastra intr-o directie diferita.

Vazand toate astea, se naste problema: Este iubirea un sentiment, si daca nu denumim iubirea, se va risipi si ea? Deci va trebui sa sa aflam daca iubirea este un sentiment, un gand, sau daca gandul si sentimentul sunt diferite de lucrul pe care l-am denumit iubire. Vom discuta aceasta cand ne vom intalni poimaine. Dar intre timp, daca imi permiteti, va rog sa experimentati ceea ce am discutat astazi. Aflati daca constienta nu este acest proces de experimentare, de etichetare si inregistrare care da permanenta ideii de Eu. Experimentati fara sa denumiti si fara sa inregistrati si vedeti daca eu-l nu este mai putin. Pentru ca doriti sa fiti permanenti, continuati sa denumiti si sa inregistrati, ceea ce da nastere la diverse forme de violenta si de aceea exista conflict. O minte care denumeste, inregistreaza si se identifica, nu poate fi libera niciodata de conflict si de aceea nu poate fi niciodata creatoare.

9 decembrie 1948, New Delhi, India

Inceput pagina